marți, 15 decembrie 2009

Muzică şi imagine


Muzica?! Formatii?! Se pare ca mai toate formatiile au un traseu la inceput ascendent, apoi decad.
Eu ma gandeam la "The Streets". Oamenii astia sunt nebuni si parca din ce in ce mai tineri. Nu stiu exact ce ma impinge sa ii apreciez din ce in ce mai mult, dar sunt sanse foarte mari ca asta sa se intample ca rezultat direct al unora dintre activitatile lor.
Ma intreb daca eu sunt de fapt un simplu "membru" al "noii" miscari pro Anglia, british sau ceva de genul asta. Lumea incepe sa aprecieze din ce in ce mai mult cultul asta al muzicii cu rezonante britanice, sau este totul in capul meu?! Mie unul imi place si muzica, si stilul de viata, imbracamintea...Din punct de vedere global se poate spune ca imi place tot. Asa cum eu nu contez din punct de vedere individual pentru gogoloiul asta, nici un mic "defect" de fabricatie din marele angrenaj pe care il formeaza cultul asta englezo-obsedant nu conteaza prea mult la parerea generala.
Da, Anglia cred ca a pornit la cucerirea Europei. Eu zic ca e bine. Pana la urma...avem, sau aveam...de ales intre spanioli si englezi; eu unul nu prea am chef sa ascult latino toata viata. Pentru ca...daca stilul asta incepe de-abia acum, inseamna ca o sa cam dureze 10-20 de ani. Cum eu am aproape 25...10-20 de ani pot fi pentru mine toata viata.
Asa ca...mersi Anglia!
Sunt curios daca ne vor convinge roşcaţii astia ca de fapt ei au volanul pe partea care trebuie. Sincer sa fiu...nu prea cred. Ei sunt stangaci la propriu, noi suntem stangaci in restul sensurilor.

Sa dau si o melodie. Este cam la intamplare. Toate sunt ok.
The Streets - David Hassles.

Sarbatori fericite, in pula mea! :))

Maşina?! Nemţoiacă! Nu se mai fac maşini cum se făceau odata. Asta chiar e trist.
BMW 635 CSI apărut prin anii '70. Asta chiar este o masina aproape de perfectiune. Nu sunt fan BMW, dar ăsta este chiar nesimtit. Some day.

vineri, 4 decembrie 2009

Întrebări cu răspuns

Întrebare : -Ce faci când nu ai (sau nu mai ai) ce face?! Răspuns: -Nimic!

Alta?! Nu ştiu daca mai am alta sau alte întrebări cu răspuns în momentul ăsta;pentru că întrebări există destule.

Dar ce facem oare cu răspunsurile multiple; pentru că, la urma urmei...nu ştiu câte întrebări există care să nu poată fi rezolvate de mai multe răspunsuri. Deci...acum întreb eu, pentru că toata lumea întreabă ceva, unii mai mult, alţii mai putin. Ce rost are să răspundem la o întrebare atâta timp cât există, poate, milioane de răspunsuri sau rezolvări. Şi dacă întrebatul nu are rost să răspundă, nu ar fi mai bine ca nedumeritul, cel care întreabă, să nu mai întrebe nimic, pentru că oricum există atâtea variante de răspuns încât poţi spune la fel de bine că nu există un răspuns. Atâta timp cât nu avem un răspuns anume...putem contorsiona toată ideea, făcând-o să lucreze în folosul meu, oricare ar fi ăla. Folos?! Nicidecum! Nu există un folos oarecare, d-apoi un folos anume!?
Şi...până la urmă...de ce întrebăm atât de mult, atât de multe, atâta timp câţ o facem stiind că nu putem primi un răspuns exact sau, în cazul în care ni se oferă răspunsul exact, nu este nici răspunsul care ne face pe plac, dar nici un răspuns care să şteargă orice urmă de nedumerire.
Aşa că...De ce mai punem atât de multe întrebări, atata timp cât suntem conştienţi de faptul că suntem sursa atâtor întrebări încât, oricât de mult am întreba, am ramâne la acelaşi nivel de întrebări sau necunoscute în general, cel puţin din punct de vedere global.

Deci...întrebarea mea fără raspuns este: de ce întreb eu de ce întrebăm, atâta timp cât ştiu, sau cel puţin cred, că orice răspuns aş primi, aş putea răspunde cu o altă întrebare?!