Despre Craiova

Mi-a venit o idee.
Daca tot se simt atat de smecheri unii dintre aceia care se ingauresc prin diverse locuri, utilizand, desigur, pierce-uri...cum ar trebui sa se simta cei care renunta la cerceii lor?! Stim ca, dupa un anumit timp, psihicul uman tinde sa asimileze cerceii ca si cand ar fi fost tot timpul acolo.
Ideea e urmatoarea: daca te ingauresti esti smecher, deci primesti smecherie. Dar!...Dupa ce ai primit smecherie, cat tine puterea smecheriei mai exact, care este partea culminanta a ei(dupa cat timp apare etc) si, nu in ultimul rand, ce primesti cand renunti la ei?! Sau este reversul medaliei, te intorci in umbra, devii normal, banal, "ca toti ceilalti"?!
Salut! Numele meu este Mihai , am 24 de ani si port pierce-uri de la 17 ani (aprox). Eu stiu ca o sa renunt candva la ei (cercei), dar sunt sigur ca disparitia lor nu ma va afecta, cel putin nu din punct de vedere negativ. Nu cred ca o sa imi para rau. Singurul lucru de care o sa-mi fie dor o sa fie, probabil, perioada reprezentata de purtarea pierce-urilor...O sa-mi fie dor de tinerete.
Poate ca noi de-asta practicam sau am practicat sportul asta: ca sa ne simtim tineri, rebeli etc... Ei bine...sunt decat niste cercei!
All you need is love!...Au zis-o Beatles-ii...Mai bine cugetati la asta.
Imi pare rau ca nu am ocazia sa traiesc intr-o lume in care sentimentele au o mai mare semnificatie in fata chestiilor materiale...care se pare ca tind sa defineasca din ce in ce mai mult pe fiecare din noi. Daca citeste cineva toate porcariile de mai sus sa-mi faca un favor: "daca tot ai citit, te rog, incearca sa te si gandesti la ce ai citit".

shape of my heart

Tocmai am realizat de ce la sfarsitul unui film, in timp ce este prezentata distributia and all...se aude muzica. Cei ce apreciaza melodia raman si privesc si ce scrie, chiar daca de multe ori in gol. Poate ma insel. Asa cum s-a intamplat de cele mai multe ori, probabilitatea ca eu sa ma insel si acum este destul de mare. Cui ii pasa?!
Tocmai am vazut Funny People. A fost tare. Daca m-ar intreba cineva ce mi-a placut la el nu as putea spune probabil nici macar doua cuvinte; cel putin nu in momentul asta.
Ce sunt de fapt prietenii?! De data asta nu mai am niciun fel de presupunere. Vreau raspunsul direct.
Ma simt ca si cand as fi pe moarte. De ce oare?! Atat de incult sau necitit sunt incat habar nu am ce denumire poarta oamenii astia, care se simt bolnavi. Dar eu nu ma simt neaparat bolnav.
Tot timpul am crezut in asocierea mintii sanatoase cu trupul sanatos and all. Dar...daca pana la urma este adevarat? Daca obsesia mea legata de moarte sau nefericire ma impinge tocmai acolo? Probabil ca nu. M-am simtit in atat de multe feluri si am crezut de atat de multe ori ca sunt intr-un fel anume incat habar nu am cum sunt, habar nu am ce , cine sau de ce scrie asta.
Intr-un final tot melodii iti raman. Muzica, numai muzica. Food for the soul?! Habar n-am.
Momentele astea in care iti dai seama ca nu stii nimic sunt cele mai confuze si poate rascolitoare. Maine o sa ma trezesc ca un calculator dupa ce il restartezi. Am instalat programul, nu mai e nicio problema. La urmatorul restart va fi totul ok. Apoi seara iar...aceeasi stare, fara a tine cont de loc sau moment in sine.
Oare ce trebuie sa facem ca sa fim fericiti? Atatia oameni de stiinta care studiaza atat de multe cacaturi, dar nimeni nu este cu adevarat fericit. Poate ca este totusi cineva. Si daca e cineva pe undeva fericit, ce?!
Ajungi sa iti dai seama ca ai 24 de ani si ca ai deja prea multe obsesii , ticuri sau obiceiuri proaste. Daca te straduiesti sa fii atent la tot ce faci iti dai seama ca faci 1000 de chestii in acelasi fel, in fiecare zi. In schimb, daca esti atent ca in ziua urmatoare sa faci ceva diferit, poate ca se schimba ceva in viata ta, pe principiul efectului flurure...iti dai seama ca ai ajuns deja prea afectat sau poate chiar obsedat de propria-ti conditie. Poate ca cei obsedati de conditia fizica o duc bine: ei se vindeca de la exterior spre interior.
Una dintre marile mele dorinte este sa ma poata face cineva prost, sau destept...sa fiu cumva, altfel, incat sa nu mai vorbesc cu mine, sa nu ma mai cert cu mine, sa nu mai analizez totul, sa nu ma mai gandesc in 1000 de locuri in care probabil ca se gandeste toata lumea, dar nu isi da seama.
Oare cand ma voi bucura si eu pentru mine?! Nu a trecut deja prea mult timp in care eu ma bucur pentru fericirea altora?!
Why can't we all just get along?!
Traim intr-o lume unde apreciem niste simple roluri, niste oameni pe care ii cunoastem numai jucand. Is acting all about?! Asta facem?! Jucam in propriul rol, iar rolul nostru este sa ascundem cat mai mult cum suntem de fapt.
Cum e sa te gandesti in fiecare zi la sinucidere, dar cel mai frica sa iti fie de moarte?!
Este amuzant cum uneori gandesti anumite lucruri cu toata fiinta ta, ca mai tarziu sa recitesti si sa iti spui "ce prost eram". Amuzant, da, pentru ca "funny e gay". Cica!
Probabil ca, pana la urma , ne saturam de noi. Poate ca suntem toti la fel.
Care e treaba cu toate sincronizarile astea pana la urma?! Unde e cheia? Ce trebuie sa mai fac?
Sper sa imi dau seama inainte sa imi vad creierii striviti pe asfalt.

Ananas

Yum Yum! Aş băga acum nişte tone de ananas în mine, ca să fiu sigur că am scăpat măcar de una din cele un milion de pofte care mă lovesc zilnic. Oricum...sunt mai mult ca sigur ca si un butoi de nectar,tot de ananas, desigur, ar avea aproximativ acelaşi efect, mai mult sau mai puţin aşteptat.
Oare ar trebui să schimbe cu ceva faptul că ai văzut , care de fapt sunt eu, că eu am "cam" văzut, un iepure...pe iarba, desigur, verde, a Parchetului de pe lângă nu-ştiu-ce judecătorie sau ce e aia?! Nu se întelege exact ce imagine vreau să creez?! E simplu: un iepure mare, alb, cu ochi de culoare încă nedeterminată, pe iarbă, aceeasi iarbă verde de mai sus, într-o curte păzită de jandarmi de vârstă medie. Alta?! Am şi altele.
Hmm...Un homeless nervos că nu poate scoate de la tine banii necesari unei mici incursiuni în lumea viselor, care oricum e din ce în ce mai greu de atins, chiar şi pentru el; pentru că, asa cum probabil am observat cu toţii...cu cât bei mai mult, cu atât te îmbeţi mai greu data viitoare. Normal că principiul ăsta deloc apreciat este aplicabil pentru mai toate activităţile dătătoare, sau uneori nedătătoare...de vise.
Să dăm şi detalii?! OK: beţivul era homeless, în cârje, sărea într-un picior, înjura şi era înjurat. Nu ştiu dacă este normal să amintesc şi de o mică lovitură cu piciorul primită de starul nostru în cârjă, asa că mă mai gandesc dacă să fac sau nu o dezvăluire de genul ăsta. Oricum, ideea este total clară: nu am fost eu acela!
Da! Încă o experienţă care merită încercată: să te laşi depăsit, fară să reactionezi cumva anume, cel puţin nu fizic, de către iubitele Logan-uri ale MAI, în timp ce acestea sunt implicate în urmăriri "nebune" ale , în cazul "nostru"...ale unor banale maşini cu numere negre scrijelite pe galben, desigur, de Anglia. Dar cine erau oare fugarii?! Raspunsul este unul evident şi de total bun simţ: ţigani serioşi, educaţi şi, nu în ultimul rând, de treabă şi extrem de cooperanţi.

Mă întorc la nedumeririle mele legate de papuci: de plastic sau pufoşi?!